Cu ce surprize vine Moldova Fashion Days în această primăvară?!

0
69

30 de designeri autohtoni își vor prezenta colecțiile unice pentru primăvară-vară 2019.

În perioada 23-24 martie, vino la cea de-a XV-a ediție Moldova Fashion Days, ce se va desfășura într-o locație spectaculoasă: cel mai mare showroom Jaguar Land Rover din Europa, care se află în Chișinău!

Ca de fiecare dată, Moldova Fashion Days va sparge tiparele cu un show de modă de excepție, un decor în stil jungle așa cum n-a mai văzut Chișinăul și cu invitați aleși pe sprânceană.

Peste 30 de designeri autohtoni își vor prezenta colecțiile unice pentru primăvară-vară 2019 care, cu siguranță, vor impresiona până și cel mai pretențios public! Pentru că organizatorii nu au putut face abstracție de culoarea anului 2019, living coralul se va regăsi peste tot la MFD Spring-Summer Collections 2019.

Moldova Fashion Days este locul unde vei găsi cea mai bună selecție de branduri, pentru orice vârstă, orice stil și orice categorie de venituri.

Moldova Fashion Days este un eveniment bianual de promovare a industriei fashion din Republica Moldova. Motto-ul principal Moldova Fashion Days este «See Now, Buy Now», care aduce o nouă eră în lumea fashion, una în care consumatorii pot cumpăra articole vestimentare imediat după ce au fost prezentate pe podium. Este forța conducătoare a tinerelor talente și a inovațiilor în design, promovează brand-urile fashion autohtone și stimulează vânzările pe piața din Moldova.

MFD este organizat sub egida APIUS (Asociația Patronală din Industria Ușoară) și este susținut de partenerii strategicii USAID, Guvernului Suediei. Partenerul premium pentru logistică și fundraising al MFD este Berlizzo Events.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina de facebook a evenimentului!

ОСТАВЬТЕ ОТВЕТ

Please enter your comment!
Please enter your name here